eximBanking

Intra in contul tau de Internet Banking.

Intra in cont

Garantie EximBank pentru activitatea Repcon

Garantie EximBank pentru activitatea Repcon

EximBank a acordat societatii Repcon din Oradea, un jucator important in domeniul constructiilor hidrotehnice, o garantie in numele si contul statului in valoare de 5 milioane de lei care a facilitat companiei accesarea unui credit pentru derularea activitatii.

„Avand EximBank drept garant, societatea a avut acces la un credit multiprodus de la o alta banca comerciala necesar finantarii activitatii curente. Ne dorim sa reeditam aceasta poveste de succes si cu alte intreprinderi mici si mijlocii din zona si sa le oferim suport nu numai pentru derularea activitatii in bune conditii, ci si pentru dezvoltarea afacerilor”, a spus Diana Ciurba, directorul sucursalei Oradea a EximBank.

EximBank dispune de un portofoliu bogat de produse destinat IMM-urilor care cuprinde atat produse standard, credite pentru investitii sau pentru activitatea curenta, cat si produse cu componenta de ajutor de stat. In aceasta din urma categorie intra creditele cu dobanda subventionata, prin care creditele de investitii in lei pot fi subventionate cu pana la 5% din dobanda.

O alta facilitate pe care EximBank o ofera IMM-urilor este compensarea partiala a dobanzii, produs prin care orice societate comerciala poate recupera pana la 50% din dobanda platita la creditele de investitii contractate in lei de la orice alta banca comerciala.

De asemenea, IMM-urile pot beneficia prin intermediul EximBank de garantii de stat care acopera pana la 80% din valoarea unui credit pe care o societate comerciala intentioneaza sa-l contracteze de la orice alta banca comerciala.
 
 
Despre Repcom Oradea
 
Istoria Repcon incepe in urma cu peste 25 de ani, odata cu infiintarea Santierului de constructii hidrotehnice speciale in cadrul Grupului de Santiere Tg. Mures apartinand Trustului de Constructii Hidrotehnice Speciale Bucuresti. Sub denumirea pe care o stim astazi functioneaza din 1993, cand a avut loc privatizarea.

Dupa 18 ani de experienta in gospodarirea apelor si amenajarile hidro, Repcon Oradea se prezinta cu o carte de vizita impresionanta, realizand in tot acest timp cele mai importante lucrari hidro din Transilvania.

„Cea mai importanta carte de vizita este seriozitatea. Ce ne recomanda este disciplina si calitatea lucrarilor. Mizam si pe punctualitate. Nu am intarziat niciodata termenul de predare al lucrarilor”, a spus Mircea Nistreanu, directorul societatii. Repcon este una dintre firmele care au gasit solutii pentru a trece cu bine prin contextul macroeconomic dificil determinat de aparitia crizei financiare.

Managementul companiei a profitat de avantajul  atragerii de fonduri europene, astfel ca afacerile au continuat sa creasca. Asa se face ca in plina criza economica, Repcon a reusit sa-si mareasca numarul de angajati.

„Intentionam sa ne consolidam pozitia pe piata si de aceea participam in continuare la licitatii interne si internationale pentru ca avem toate atuurile pentru a castiga”, a mai spus managerul companiei.
 
 
 

Mergi sus

  • Print Print
  • Cauta sucursalaCauta-ne in tara

Curs valutar BNR