ALL CIO INVEST – Despre cum haina nu-l face pe om, dar il ajuta sa dea viata unui business de success

 

”Creatia si designul sunt mai mult decat un business. Trebuie sa lucrezi din placere, sa ai viziune si, ulterior, vor veni si satisfactiile personale sau beneficiile financiare. Pana acolo este un drum lung si anevoios care necesita perseverenta, informare permanenta si o echipa care sa fie capabila sa puna in practica tot ceea ce este necesar ca la final produsul sa arate asa cum ti l-ai imaginat si sa aiba vanzarile pe care ti le-ai dorit”. Asa rezuma Simona Ciobotaru experienta celor aproape zece ani de antreprenoriat pe care i-a parcurs impreuna cu sotul sau Aurelian.

Firma lor –  All Cio Invest – este un producator iesean de haine de dama care, ca marea majoritate a firmelor din domeniul textil a pornit la drum, in 2010, cu productie in sistem lohn.

Lucrul cu companii internationale precum Jack Wills, Lipsy, LineaFashion, Asos, Debenhams sau Urban Outfitters i-a provocat insa sa deprinda pasiunea pentru perfectiune. Asa ca, dupa experienta acumulata din colaborarea cu partenerii externi, de la lucrul pentru un anumit brand, pana la lansarea propriului brand nu a fost decat un pas.

Marca, ce a luat nastere in capitala Moldovei, inglobeaza dorinta a doi tineri ambitiosi de a oferi solutii doamnelor aflate in cautatea unei tinute office, elegante, comode, dar cu personalitate, sau in cautarea rochiei perfecte, pentru o seara in club.

“DAMES a aparut in perioada 2013-2014, din dorinta de a oferi o alternativa confortabila, accesibila si calitativa la piata actuala de imbracaminte pentru femei. Ideea a fost a sotului meu, care a zis ca putem face lucruri mai bune si la preturi accesibile pentru toate doamnele care doresc sa fie in pas cu moda. Am inceput timid cu un magazin online, iar acum suntem furnizori permanenti pentru unele retele de hypermarketuri si avem si un magazin propiu la fabrica ”, spune Simona Ciobotaru.

Anul acesta, Dames a lansat colectia Premium, ce propune haine extrem de versatile care se adreseaza femeii moderne, mereu pregatita de provocari. Cu  linii clasice si detalii care pun accente deosebite, acelasi articol vestimentar Dames Premium Collection, accesorizat perfect, poate accentua toate valentele feminitatii  prin eleganta si rafinament.  Colectia se evidentiaza prin finisaje premium, tesaturi delicate si cromatica actuala, toate imbinate pentru a sublinia increderea si frumusetea femeii.

“Finisajele premium, tesaturile delicate si cromatica actuala sunt imbinate pentru a sublinia increderea si frumusetea fiecareia dintre noi”, continua Simona Ciobotaru cu entuziasm.

Lansarea brandului propriu le-a adus desigur noi si noi provocari. Au realizat ca dincolo de idee mai au nevoie si de un buget de marketing si de promovare a produselor pentru ca, in comparatie cu un reseller, un producator trebuie sa asigure tot: de la fotografia de produs, la canalele de comunicare si de promovare. ”Totodata, a trebuit sa aflam si sa testam diverse tipuri de produse. Gusturile romancelor sunt variate, competitia este acerba pe piata de fashion, dar consideram ca ne-am gasit nisa”, explica antreprenoarea.

Iar faptul ca si-au gasit locul in piata e confirmat si de faptul ca firma are in prezent aproape 190 de angajati, iar vanzarile companiei au depasit 8,5 milioane de lei in 2017. Ceea ce i-a ajutat sa creasca continuu, dincolo de pasiune, dedicare si multa munca, a fost faptul ca nu au stat pe loc, ca au incercat tot timpul sa-si inteleaga publicul si sa tina pasul cu acesta. Ceea ce stim cu totii ca nu este un lucru usor mai ales ca vorbim despre un public feminin :).

Pentru asta au schimbat colectiile in fiecare sezon, au schimbat strategiile de marketing si au imbunatatit calitatea, tesaturile si, in mod special, impachetarea si livrarea produselor. “Odata lansata comanda pentru un produs din colectia Premium, cadoul este pe drum. Impachetarea produselor Dames Premium Collection adauga efect wow intregii experiente, asa ca indiferent daca acest cadou din partea noastra va apartine sau il daruiti, surpriza este una pe masura”, tine sa precizeze Simona Ciobotaru.

Din 2017 au iesit pe piata cu o noua propunere in materie de fashion: imprimeurile digitale. Astfel, prin tehnologia de imprimare direct pe tesaturi pe care o detine compania, doamnele care isi doresc articole vestimentare speciale sau personalizate pot alege unul dintre imprimeurile digitale propuse pe site-ul companiei www.dames.ro sau pot trimite o imagine sau un desen personal pe care firma ieseana il poate imprima pe o rochie, o fusta, o bluza sau pe o jacheta. Anul acesta, pentru colectia PREMIUM au ales un impriumeu digital in tendinte – animal print.

”Fiecare model are particularitatile lui. In mediul online – cea mai mare provocare este sa convingi clientele ca produsele pe care le vor comanda le vor veni bine, pentru ca nimanui nu-i face placere sa-si piarda timpul cu retururi. De aceea, pe site-ul nostru, fiecare produs DAMES este atent masurat si se pot face ajustari in functie de dimensiunile clientei. Totodata, acordam o mare atentie calitatii atat a produsului final, cat si a tesaturii. Colaboram cu furnizori de tesaturi din Italia, Marea Britanie si Olanda, care lucreaza pe colectii si ne ofera intotdeauna culori si design-uri interesante”, mai spune Simona Ciobotaru.

All Cio Invest nu este insa numai un producator romanesc de haine pentru femei, este si un membru responsabil al societatii. Compania incurajeaza femeile sa indrazneasca sa-si urmeze pasiunile si sa-si aminteasca beneficiile extraordinare ale sportului pentru minte si trup, din 2015 fiind sponsorul oficial al echipei nationale feminine de curling.

„Am aflat despre nevoia de finantare a echipei in urma actiunii lor de crowdfunding. In primul rand ne-a impresionat povestea lor: patru femei din Romania, cu cariere in domenii total diferite care fac performanta intr-un sport care e atat de putin cunoscut la noi si foarte putin promovat. E o poveste frumoasa care trebuie sa inspire si alte femei sa-si urmeze visul sau pasiunile. In al doilea rand, pentru ca suntem producatori romani, vrem sa incurajam performanta romaneasca si sa le transmitem clientelor noastre mesajul ca sportul si moda pot avea un punct comun”, explica antreprenoarea. 

Nici cealalta jumatate a familiei Ciobotaru nu s-a lasat mai prejos, Aurelian, pe langa partea tehnica pe care o are in sarcina in cadrul companiei, a dezvoltat si latura de antreprenoriat social prin implicarea in proiectul umanitar Casa Share. “Era intr-o zi rece de decembrie, cand am citit povestea copiilor intr-un ziar local online si, la indemnul unui comentariu lasat, am pus mana repede pe telefon si am zis: “pot sa dau si eu ceva? Sigur ca da, ma astepti! Am fost intr-un supermarket, am cumparat ceva repede, ne-am intalnit pe ploaie”. Asa a inceput totul si cu sprijinul donatiilor, Casa Share construieste locuinte familiilor vulnerabile care au nevoie de suport material si nu numai. Alaturi de o echipa de voluntari si de membri ai comunitatii, Casa Share a construit, din 2014 si pana in 2018, 20 de case si, cu siguranta, nu se va opri aici.

https://www.dames.ro/

BANCA COMERCIALA
FONDURI DE STAT