EximBank: Exporturile si fondurile UE – axe principale pentru cresterea PIB

Bucuresti, 26 martie
Cresterea exporturilor si a absorbtiei fondurilor europene reprezinta principalele motoare care ar putea determina o evolutie pozitiva a Produsului Intern Brut in acest an, iar EximBank detine parghii pentru a sustine cele doua segmente, au declarat reprezentantii bancii in cadrul conferintei „Romania 2010: Perspectivele dezvoltarii si solutii de relansare economica”

La eveniment, organizat vineri de Institutul Bancar Roman la Ramnicu Valcea, alaturi de guvernatorul BNR Mugur Isarescu si conducatori de banci au participat reprezentanti ai comunitatii financiar – bancare si de afaceri din zona, precum si ai autoritatilor locale.

Oficialii EximBank au apreciat ca exista o serie de factori care ar putea influenta evolutia exporturilor atat pozitiv, cat si negativ. “Eventuala scadere a costurilor cu forta de munca ar putea contribui la o revigorare a schimburilor comerciale mai ales daca va fi dublata si de o crestere a cererii din partea partenerilor externi. De asemenea, la polul opus, terminarea programelor de tip Rabla (de innoire a parcului auto) derulate in Europa, aprecierea leului in raport cu euro si, mai ales, dependenta de importuri sunt factori care ar frana cresterea exporturilor in acest an”, au apreciat reprezentantii bancii.

Acestia au subliniat faptul ca EximBank poate, si isi doreste, sa joace un rol important pentru sustinerea exportatorilor prin gama variata de solutii pe care o poate oferi: de la finantari care acopera cheltuielile pentru producerea sau livrarea marfurilor, pana la garantii pentru creditele acordate de alte banci sau asigurari impotriva riscurilor comerciale si politice.

„In ceea ce priveste fondurile europene, cresterea gradului de atragere a banilor nu poate decat sa conduca la o majorare a volumului investitiilor, crearea de noi locuri de munca, adica, cu alte cuvinte, la cresterea productiei si a exporturilor care vor compensa astfel reducerea consumului”, au mai spus oficialii bancii.

Si pentru acest segment EximBank poate oferi solutii complementare de sustinere a mediului de afaceri in demersul sau de a obtine bani europeni. Banca a lansat recent un intreg pachet financiar care cuprinde credite pentru cofinantare si prefinantare, precum si scrisori de intentie neangajante sau garantii.

Dincolo de cele doua categorii de produse, banca pune la dispozitia societatilor comerciale un intreg pachet de produse si servicii adaptate conditiilor economice actuale. Astfel, firmele care nu erau in dificultate financiara la 1 iulie 2008, dar care au probleme ca urmare a aparitiei crizei economico-financiare pot beneficia de garantii care sa le permita sa contracteze credite noi de la banci, acoperind pana la 90% din sumele imprumutate.

EximBank acorda si credite pentru plata taxelor si impozitelor restante acumulate de companii care au probleme cu lichiditatile si pune la dispozitia IMM-urilor o gama larga de facilitati cum ar fi creditele de investitii flexibile cu garantii reduse pana la 50%.

De asemenea, intreprinderile mici si mijlocii au posibilitatea de a recupera pana la 50% din dobanda platita pentru creditele de investitii in lei contractate de la bancile comerciale, conform schemei de ajutor de minimis aprobata de Comisia Europeana, sau pot beneficia de finantari cu dobanda subventionata.

Banca de Export-Import a Romaniei EximBank S.A. este o institutie specializata prin care se deruleaza activitati de sustinere a mediului de afaceri romanesc si a tranzactiilor internationale. EximBank ofera finantari, cofinantari, refinantari, asigurari, reasigurari, garantii destinate sa contribuie la dezvoltarea infrastructurii si a utilitatilor de interes public, dezvoltarea regionala, sustinerea activitatii de cercetare-dezvoltare sau protectia mediului inconjurator.

Banca are 11 unitati teritoriale in Bucuresti, Bacau, Brasov, Constanta, Cluj, Craiova, Timisoara, Buzau, Oradea, Deva si Alba Iulia. Operatorii economici pot obtine informatii despre produse si documentatia aferenta prin intermediul site-ului www.eximbank.ro sau pot primi detalii scriind pe adresa informatii@eximbank.ro.

Banca de Export- Import a Romaniei EximBank S.A.
Directia PR&Marketing