EximBank finanteaza investitiile Agricost in cea mai mare exploatatie agricola din UE

 

Bucuresti,  30 septembrie 2019 – EximBank si compania Agricost SA – administratorul exploatatiei agricole Insula Mare a Brailei, cel mai mare sistem de ferma integrata din Uniunea Europeana, au incheiat un acord de finantare in valoare totala de 28,8 milioane de euro, facilitatea avand ca destinatie continuarea investitiilor societatii pentru urmatorii ani.

Cele mai importante proiecte de investitii ale companiei vizeaza, printre altele, achizitia de echipament agricol performant si extinderea structurii de irigatie din zona sudica a Insulei Mari a Brailei.

”Prin incheierea acestui acord cu Agricost – unul dintre cei mai mari jucatori din domeniul agricol la nivel national si chiar european, EximBank continua sa evolueze in directia consolidarii pozitiei de finantator corporate important, avand ca principal atu abilitatea de a structura solutii financiare smart pentru partenerii sai. Suntem convinsi ca acest parteneriat – construit pe capacitatea EximBank de a oferi produse si servicii care nu numai ca sunt la un standard inalt de calitate, dar sunt si competitive din punctul de vedere al costurilor, si pe potentialul Agricost de a implementa proiecte sustenabile, cu impact direct si pozitiv la nivel micro si macro-economic – va contribui consistent la consolidarea agribusiness-ului romanesc”, a spus Traian Halalai, presedintele executiv al EximBank.

La randul sau, Mirela Bibicu, directorul Regiunii Sud-Est si coordonatorul Agentiei Galati a EximBank a adaugat ca “este o onoare sa fim selectati ca partener financiar al Agricost avand in vedere ca opereaza aproximativ 57.000 de hectare de teren in Insula Mare a Brailei si furnizeaza circa 5% din productia totala de cereale a Romaniei”.

In anul 2018, Agricost a fost preluata de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite. Al Dahra, un lider remarcabil al sectorului agricol, si-a stabilit ca obiectiv strategic maximizarea randamentelor realizate pe culturi la hectar, optimizarea costurilor de productie si de procesare precum si cresterea suprafetei de teren cultivate, dezvoltarea sistemului de irigatie, a parcului de echipamente agricole precum si a infrastructurii logistice, asumandu-si un amplu program de investitii pentru urmatorii patru ani.

”Suntem hotarati sa continuam planurile de investitii in domeniul agricol din Romania deoarece suntem convinsi ca numai prin implementarea unor investitii in tehnologie si inovare putem creste eficienta, productivitatea, precum si maximiza randamentele productiei. Sunt investitii care vor aduce beneficii viitoare pentru fermierii romani, vor crea noi locuri de munca si vor imbunatati accesul produselor romanesti la pietele internationale, acestea conducand la crearea unei stabilitati pe termen lung in zona productiei agricole pentru Romania”, a spus Excelenta Sa, Khadim Al Derei, Vicepresedinte si Cofondator al Al Dahra.

Despre EximBank

EximBank este o institutie specializata ce se implica activ in sustinerea si promovarea mediului de afaceri romanesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate si pot fi accesate in conditii avantajoase de orice tip de societate comerciala, fie ca este IMM sau companie mare, deruleaza tranzactii internationale, ori se adreseaza pietei interne. Companiile au la dispozitie si un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance si factoring, ce intregesc oferta de finantare si garantare. Totodata, pentru ca actioneaza ca agent al statului pe piata de garantii si asigurari, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispozitie de statul roman, se infuzeaza in economie. La finele lui 2018, banca administra expuneri totale de 8 mld. lei, in crestere cu 30% fata de 2017, si inregistra un profit de 113,5 mil. lei.

Despre Agricost

Agricost detine si administreaza, cea mai mare exploatatie agricola din Europa, situata in Insula Mare a Brailei din Romania, amplasata la o distanta de 160 km fata de Bucuresti si 130 km fata de Portul Constanta. Exploatatia din Insula Mare a Brailei este gestionata prin intermediul a 29 de ferme vegetale, interconectate, care alcatuiesc o zona agricola compacta cu o suprafata de 56.000 de hectare de teren agricol fertil, cu liber acces la Dunare. Suprafata agricola aflata in exploatare este alcatuita preponderent din soluri aluvionare care permit cultivarea multor tipuri de culturi de camp  precum si a celor furajere. Sistemul de irigatie al fermei agricole s-a aflat intr-o permanenta dezvoltare de-a lungul timpului, fiind dotat cu 6 statii noi pentru pomparea apei precum si cu o retea de conducte cu o lungime totala de 2.300 km, pentru a facilita furnizarea apei pentru irigatii in diferite parti ale Insulei Mari a Brailei, folosind cele mai noi tehnologii. Exploatatia agricola produce anual peste 500.000 de tone de cereale, constand in diverse culturi de toamna si vara, precum: grau, orz, soia, floarea-soarelui si porumb.

Despre Al Dahra

Al Dahra este lider multinational in agribusiness, specializat in cultivarea, productia si comercializarea hranei pentru animale si a marfurilor alimentare de baza precum si in gestionarea intregului lant de aprovizionare. Deservind o baza larga de clienti, atat din sectorul de stat si din cel privat, Al Dahra este o corporatie transnationala, desfasurand operatiuni in peste 20 de state, deservind peste 40 de piete, cu o pozitie de lider in Asia si Orientul Mijlociu. La nivel de grup sunt exploatate peste 141.000 de hectare de teren agricol, 800 de pivoti pentru irigatii si o flota care cuprinde peste 900 de utilaje agricole. In plus, compania detine si administreaza 15 instalatii de prelucrare a furajelor si imbalotare de ultima generatie, avand capacitatea de a produce si furniza anual o cantitate de 3 milioane de tone metrice de lucerna si paioase, pentru industria laptelui si cresterea bovinelor. De asemenea, firma este lider in productia, ambalarea, comercializarea si distributia cerealelor, operand trei mori pentru procesare orez  si doua mori pentru procesare grau, avand capacitati de productie anuala de 500.000 de tone de faina si 500.000 tone de orez. In plus, detine si opereaza un terminal de cereale pozitionat strategic in portul Fujairah din Emiratele Arabe Unite, cu 20 de silozuri si o capacitate de stocare de peste 300.000 tone. Al Dahra a facut, de asemenea, investitii considerabile in sectorul logistica si al lantului de aprovizionare. Opereaza anual ​​aproximativ doua milioane de tone de marfa si transporta 175.000 TEU (Twenty Foot Equivalent Unit). Pentru mai multe informatii: http://www.aldahra.com

BANCA COMERCIALA
FONDURI DE STAT