Modernizarea legislatiei de export si a structurilor administrative din domeniu, principalul obiectiv al AREX

 

Bucuresti, 28 aprilie 2014 – Modul in care se deruleaza afacerile internationale se schimba extrem de rapid si de aceea este necesara modernizarea legislatiei in domeniu, a modului in care functioneaza structurile administrative cu responsabilitati pe acest segment si a actiunilor care se deruleaza pentru sustinerea companiilor romanesti exportatoare astfel incat prezenta romaneasca pe pietele externe sa fie una relevanta, sunt doar cateva dintre concluziile la care au ajuns membrii Asociatei Romane a Exportatorilor – AREX, cu ocazia primei reuniuni care a avut loc la finele saptamanii trecute.

“Lumea se schimba rapid si, din pacate, comunitatea exportatoare a ramas usor in urma la nivel de reprezentare. Or, in lipsa unui partener viabil de dialog, conectat la piata reala, care sa aduca un input autorizat, structurile  administrative nu vor putea actiona in cel mai eficient mod pentru sustinerea unuia dintre cele mai importante segmente economice care sta la baza cresterii PIB din ultimii ani. De aceea, am transmis autoritatilor faptul ca AREX isi doreste sa se implice si sa fie un partener in procesul de rescriere a legislatiei de export si de modernizare a organismelor cu atributii in domeniu”, a spus Traian Halalai, presedintele AREX.

El a dat ca exemplu Consiliul de Export – structura organizatorica la nivel national, cu caracter public-privat, care functioneaza pe langa Ministerul Economiei si are ca obiectiv armonizarea strategiilor sectoriale, intersectoriale si regionale cu Strategia Nationala de Export, precum si stabilirea obiectivelor si prioritatilor in domeniul exportului – care necesita regandirea modului de functionare astfel incat sa poata propune solutii moderne si viabile de sustinere a proiectelor exportatorilor, in ton cu tendintele pietei.

“Participarea la diverse targuri si expozitii nu mai sunt eficiente, tot mai putine companii din strainatate recurgand la astfel de manifestari pentru a-si gasi parteneri. Este nevoie sa gasim alte solutii pentru ca in acest domeniu cuvantul de ordine este acum networking-ul, cooperarea in retea, iar exportatorii romani trebuie sa evolueze in aceasta directie pentru a nu pierde oportunitati”, a explicat presedintele AREX.

La randul sau, Marian Nastase, vicepresedinte Asociatiei, a spus ca este salutara crearea AREX care sa inventarieze problemele cu care se confrunta in mod real exportatorii si sa propuna si solutii la acestea.

“Trebuie sa avem o voce puternica pentru a putea sa luam pozitie mai ales in ceea ce priveste chestiunile legislative pentru a evita eventuale cresteri de costuri ce ar putea duce exportatorii intr-o zona de necompetitivitate pe pietele externe”, a adaugat vicepresedintele AREX.

In cadrul intalnirii membrii AREX au convenit ca in cel mai scurt timp sa fie organizata prima Adunare Generala a Asociatilor a carei agenda are ca punct principal alegerea conducerii executive a AREX.

“Ocup pozitia de presedinte al AREX si, implicit, al Consiliului Director doar cu titlu temporar. A fost o decizie luata pentru a usura procesul de infiintare al Asociatiei. Nu a fost remunerata si nici nu am beneficiat de vreo facilitate din aceasta pozitie – lucru valabil de altfel pentru toti membrii conducerii. Odata incheiata aceasta etapa de formalizare a infiintarii AREX, si pentru ca EximBank si-a dorit acest proiect pentru exportatorii romani, pentru mediul de afaceri, consider firesc ca motorul acestei Asociatii, conducerea ei, sa fie formata din reprezentantii mediului de afaceri”, a spus Traian Halalai.

Pana la alegeri, asociatii fondatori au decis ca primul Consiliu Director al AREX sa aiba urmatoarea componenta: Presedinte – Traian Halalai, presedintele EximBank, Vicepresedinte – Gabriel Comanescu, presedintele Grup Servicii Petroliere, Vicepresedinte – Marian Nastase, presedintele Consiliului de Administratie al Alro.

AREX este o organizatie profesionala, neguvernamentala, ce are ca scop sustinerea si promovarea intereselor societatilor romanesti care deruleaza tranzactii comerciale internationale in vederea consolidarii prezentei romanesti pe piete externe.

Asociatia, care a fost infiintata anul acesta si are in prezent 73 de membri, este deschisa oricarei companii exportatoare, calitatea de membru neimplicand o contributie financiara.

AREX va oferi companiilor membre:
– acces la informatii cu privire la oportunitatile de afaceri din afara Romaniei;
– facilitarea participarii la evenimente de business internationale si/sau misiuni economice oficiale;
– acces la materiale de informare si analiza/studii de piata;
– crearea unui cadru pentru dezvoltarea de retele de afaceri (networking) si de comunicare;

BANCA COMERCIALA
FONDURI DE STAT