METALPRO – Un bistritean cu “mana de fier” a recladit un business de la zero

O vorba romaneasca spune ca omul sfinteste locul, iar aceasta caracterizare i se potriveste cel mai bine lui Viorel Burdeti. A preluat o firma din Bistrita, fara activitate, i-a dat nume nou – MetalPRO SRL – si in mai putin de 15 ani, cu rabdare si multa munca, a dus cifra de afaceri de la zero la 8,9 milioane de lei.

Omul de afaceri a preluat societatea in anul 2003 de unul singur, fiind convins ca poate administra mai eficient firma, „preluarea unei afaceri care nu performa in domeniul sau de activitate nu este tocmai incurajatoare, asa ca am preferat ca un eventual esec sau succes sa-mi apartina mie, fara emotii si riscuri pentru nimeni altcineva”, spune Viorel Burdeti.

Desi din punct de vedere formal, afacerea poate fi considerata de familie, sotia si fiul antreprenorului i-au fost alaturi in acesti ani. Sotia a preluat toate responsabilitatile administrative, iar fiul coordoneaza activitatea activitatea tehnica si de productie.

MetalPro are in prezent in jur de 80 de angajati si prelucreaza sau confectioneaza, la comanda, constructii metalice sau componente pentru acestea.

„Dispunem de o mare varietate de masini unelte, clasice si cu comanda numerica, pentru prelucrari prin aschiere cu un grad mare de complexitate pana la matrite de injectie si cochile de turnare, povesteste administratorul firmei. Cel mai mare avanjal al firmei, subliniaza el, este „personalul calificat cu o buna pregatire profesionala si exprerienta in domeniu.”

Piesele prelucrate la firma administrata de Viorel Burdeti iau in mare parte drumul exportului, ajungand la companii din Germania, Ungaria, Italia, Belgia si unele chiar in America. In Romania, este furnizorul unei companii locale cu renume international, RAAL.

Faptul ca firma isi desfasoara activitatea intr-un judet unde, in ultimii ani, a crescut numarul companiilor care produc componente pentru parteneri externi este pentru omul de afaceri o provocare, pentru ca cererea interna pentru produsele sale creste si, impreuna cu ea, si competitia. Asa ca, anul acesta Burdeti se pregateste pentru viitor. Primul pas este constructia unei noi hale de productie si unui sediului administrativ. Lucrarile incep in acest an, iar finalizarea lor este programata pentru anul 2018.

Mai multe despre MetalPRO