Raiffeisen Bank finanteaza compania Teilor, cu garantie de la EximBank, in programul destinat sprijinirii companiilor mari

 

Bucuresti, 25 martie 2021 – Raiffeisen Bank SA a acordat companiei Teilor doua credite in valoare de 1,6 milioane de euro pentru capital de lucru si, respectiv, 5 milioane de lei pentru investitii, iar EximBank a emis garantii in numele si in contul statului roman pentru cele doua imprumuturi, in cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, implementata in urma mandatului special primit din partea statului roman. 

Cele doua finantari de la Raiffeisen Bank, garantate in proportie de 90% de EximBank, vor permite societatii sa-si asigure necesarul de lichiditate pentru desfasurarea activitatii curente, dar si sa faca investitii in infrastructura IT si aplicatii de e-commerce, respectiv dezvoltarea unui ecosistem digital Teilor, o platforma care va deservi si nevoile echipelor Teilor, dar va avea incluse capabilitati de tipul machine learning, sisteme de predictie, precum si digitalizarea proceselor.

„TEILOR este un business de familie romanesc, sustinut de o poveste autentica. Totul a inceput acum doua decenii, cand prin pasiune si curaj a luat contur un brand remarcabil de retail in domeniul bijuteriilor cu aur si pietre pretioase. Intuitia si creativitatea echipei au condus catre deschiderea a 50 de magazine TEILOR in Romania si debutul expansiunii internationale: Polonia si Bulgaria. De la primul magazin de pe Strada Teilor din Pitesti, la visuri concretizate intr-o prezenta offline si online care a trecut dincolo de granite. Sa fii lider intr-un domeniu presupune sa continui sa inovezi si sa surprinzi clientii prin fiecare experienta, atat in magazinele fizice, cat si in mediul digital. De aceea, vom continua sa evoluam si sa inovam odata cu nevoile consumatorilor, carora le vom oferi experiente omnichannel, reale, inedite si adaptate timpurilor. Suntem deschisi spre solutii tehnologice care ne vor purta catre cele mai inalte idealuri”,  // Willy Dicu, CEO TEILOR.

Despre TEILOR

Brandul TEILOR are o prezenta de peste doua decenii pe piata din Romania, cu peste 50 de magazine brick & mortar deschise atat la nivel national, cat si international: Bulgaria (Sofia) si Polonia (Varsovia). In 2019, TEILOR a inregistrat o cifra de afaceri de peste 160 milioane lei, in crestere cu aproximativ 30% fata de anul precedent. Viziunea TEILOR este unica, atat in ceea ce priveste produsele, brandul, cat si locatiile concepute. In acest moment, TEILOR este sinonim cu bijuterii din aur, incrustate in pietre pretioase naturale si diamante, ce se disting prin design inovativ si finisaje exceptionale. La inceputul anului 2021, TEILOR a lansat doua site-uri internationale, pentru Bulgaria si Polonia, continuand, astfel, planurile de expansiune internationala, atat in mediul online, cat si la nivelul magazinelor fizice. 

Despre EximBank

EximBank este o institutie specializata ce se implica activ in sustinerea si promovarea mediului de afaceri romanesc. Pentru ca actioneaza ca agent al statului pe piata de garantii si asigurari, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispozitie de statul roman, se infuzeaza in economie. In cadrul programului guvernamental de sustinere a companiilor mari, societatile mari si IMM-urile cu cifra de afaceri peste 20 de milioane de lei in 2019 pot beneficia de produse de finantare si garantare cu componenta de ajutor de stat, oferite de EximBank in numele si contul statului roman. Termenul pana la care companiile pot depune dosare de solicitare a produselor de finantare si garantare din cadrul acestei scheme de ajutor de stat este 31 mai 2021. Pentru detalii: www.eximbank.ro

Despre Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piata bancara din Romania si peste 2,1 milioane de clienti, persoane fizice si juridice. Banca are peste 4.900 de angajati, 340 de agentii in toata tara, 750 de ATM-uri, 370 de masini multifunctionale (MFM-uri) si o retea de peste 23.500 de POS-uri. Pentru detalii: www.raiffeisen.ro

BANCA COMERCIALA
FONDURI DE STAT