Traian Halalai, EximBank: Suntem pregatiti sa raspundem solicitarilor mediului de afaceri

Bucuresti, 28 ianuarie 2013 – EximBank este pregatita sa raspunda nevoilor mediului de afaceri tinand cont insa si de directiile strategice venite dinspre Guvern care, suntem siguri, va identifica prioritatile de afaceri pentru sustinerea cresterii economice estimate pentru acest an, a declarat Traian Halalai, presedintele EximBank in cadrul unei reuniuni a Consiliului de Excelenta in Afaceri al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii.

”In acest moment putem spune ca liniile principale de afaceri pentru EximBank raman operatiunile de import-export si procesul investitional. Suntem dedicati sustinerii exportatorilor romani, dar portofoliul de produse ne permite sa sustinem si proiectele de investitii”, a spus oficialul EximBank.

In cadrul intalnirii, presedintele EximBank a mentionat o serie de aspecte legate de strategia bancii care are ca principale linii directoare mentinerea unor costuri competitive pentru produsele si serviciile oferite, concomitent cu extinderea ofertei si dezvoltarea canalelor de vanzare, inclusiv extinderea retelei.

”Suntem constienti ca asteptarile mediului de afaceri se indreapta catre o reducere a costurilor pentru produsele si serviciile noastre, dar acest lucru este greu de realizat in aceasta perioada. Ceea ce va pot spune insa este ca ne propunem sa mentinem costurile produselor si serviciilor oferite la limita inferioara a intervalului existent pe piata bancara. Este un efort pe care ni-l asumam si care speram ca va aduce beneficii pentru toate partile implicate”, a mai spus Traian Halalai.

El a adaugat ca un alt punct pe agenda managementului bancii este demararea unui proces de extindere a retelei teritoriale. ”Foarte curand vom lua decizia finala pe locatii, urmand apoi rapid sa le si deschidem. Speram astfel sa crestem si mai mult gradul de accesibilitate al firmelor la produsele si serviciile noastre. Si tot pentru facilitarea contactului cu mediul de afaceri, intentionam sa dezvoltam canalele de vanzare on-line. Este deja in lucru o platforma on-line care va optimiza procesul de comunicare cu potentialii clienti, oferind posibilitatea unei verificari prealabile a conditiilor de eligibilitate, precum si posibilitatea transmiterii on-line a documentatiei aferente”, a mai spusTraian Halalai.

EximBank este o institutie specializata al carei portofoliu de produse, axat pe cele trei directii de actiune – finantare, garantare si asigurare, permite bancii sa sustina activitatea si dezvoltarea exportatorilor si a companiilor ce deruleaza proiecte in domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, in special a celor ce contribuie la absorbtia de fonduri europene.