EximBank, la conferinta regionala de prezentare a POS CCE
Bucuresti, 28 iulie 2011 – EximBank a participat ieri, la Iasi, la prima conferinta regionala pe care Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial „Cresterea Competitivitatii Economice” (AM POS CCE) a organizat-o pentru informarea si consilierea mediului de afaceri cu privire la acest program european.
Reprezentantii EximBank au punctat faptul ca astfel de evenimente pot contribui la cresterea ratei de absorbtie a fondurilor europene prin transmiterea unui pachet complet de informatii necesare pentru buna derulare a proiectelor cu fonduri europene.
Pentru EximBank, implicarea mult mai activa pe segmentul sustinerii societatilor comerciale care implementeaza sau care intentioneaza sa deruleze proiecte cu fonduri europene reprezinta una dintre prioritatile strategice, motiv pentru care au fost intreprinse o serie de actiuni dedicate acestui scop.
Astfel, de la finele anului trecut a fost lansat un pachet complet de produse, care cuprinde credite pentru prefinantare, credite pentru cofinantare, scrisori de confort si garantii, iar pe pagina web www.eximbank.ro a fost creata o sectiune speciala pentru aceasta categorie de intreprinzatori, astfel incat sa poata avea un acces rapid la informatii. Pana la finele lunii iunie, EximBank a sustinut proiecte a caror valoare depaseste 450 de milioane de lei.
De asemenea, au fost incheiate parteneriatecu institutiile implicate in procesul de absorbtie a fondurilor europene precum autoritatile de management.
In plus, la inceputul anului EximBank a devenit membru al Asociatiei Europene a Bancilor Publice ceea ce faciliteaza deschiderea unui canal de informare important pentru atingerea obiectivului de sustinere a companiilor in demersul lor de atragere a fondurilor nerambursabile alocate de UE.
In functie de tipul proiectului, EximBank poate acorda credite de investitii destinate cofinantarii componentei care reprezinta contributia proprie a firmei. Prin acest produs, o societate care a incheiat un contract de finantare cu autoritatea de management poate obtine 100% din valoarea cheltuielilor eligibile si neeligibile aferente contributiei proprii.
De asemenea, banca ofera credite destinate prefinantarii nevoilor companiilor pentru acoperirea decalajului de timp care apare intre momentul platilor facute catre furnizori in cadrul proiectului si cel al incasarilor de la autoritatea de management. Acestea pot asigura tot pana la 100% valoarea finantarii europene obtinute.
Pachetul este completat de scrisori de confort, un instrument prin care banca isi exprima intentia de a pune la dispozitia societatii fondurile necesare sustinerii proiectului, cu conditia acceptarii acestuia de catre autoritatea de management. In plus, EximBank poate garantacreditele contractate de companii de la alte banci comerciale pentru implementarea proiectelor sustinute din fonduri structurale.
EximBank este o institutie bancara specializata al carei portofoliu de produse, axat pe trei directii de actiune – finantare, garantare, asigurare, ii permite sa sustina activitatea si dezvoltareaexportatorilor, a IMM-urilor si a companiilor ce deruleaza proiecte in domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, in special a celor ce contribuie la absorbtia de fonduri europene.
Companiile interesate de produsele EximBank se pot adresa direct unitatilor teritoriale ale bancii din Bucuresti, Bacau, Brasov, Constanta, Cluj, Craiova, Timisoara, Buzau, Oradea, Deva, Iasi si Sibiu. De asemenea, operatorii economici pot obtine informatii despre produse prin intermediul site-ului www.eximbank.ro sau pot primi detalii scriind pe adresa informatii@eximbank.ro.