EximBank: vrem sa fim mai mult decat un finantator pentru firmele romanesti

Bucuresti, 30 mai 2013 – EximBank isi propune sa fie mai mult decat un finantator pentru companiile romanesti si, prin schimbarea strategiei si a abordarii in vanzari, tinteste sa devina un complement decisiv pentru performanta comunitatii de business, a spus Traian Halalai, presedintele EximBank, la o intalnire cu oamenii de afaceri pe care banca a organizat-o recent la Cluj-Napoca.

”Ne-am propus sa avem o abordare mult mai <client oriented>, iar intalnirea pe care am avut-o cu mediul de afaceri din zonaClujului face parte dintr-un proiect de consolidare a relatiei pe care o avem cu firmele romanesti, proiect pe care intentionam sa-l derulam in zonele economice importante din tara. Economia zonei Nord-Vest s-a dovedit a fi una dintre cele mai dinamice din Romania si, dupa un an 2012 destul de dificil, prognozele arata o imbunatatire a situatiei, cu o evolutie pozitiva a PIB-ului regiunii. Tocmai aceste perspective pozitive ne-au determinat sa invitam oamenii de afaceri din zona, indiferent de tipul de companie pe care il reprezinta, pentru a identifica asteptarile lor si modul in care le putem raspunde”, a mai spus Traian Halalai.

La evenimentul de la Cluj-Napoca au participat aproape 70 de reprezentanti ai companiilor din regiune – precum Romcab, Norstal, Pehart, Chimica Group, Terapia, Benta, Jolidon etc., dar si ai asociatiilor patronale si profesionale (Asociatia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor din Romania, Camera de Comert si Industrie Cluj, Asociatia Patronilor si Meseriasilor Cluj etc.)

In cadrul evenimentului, oficialii EximBank au subliniat faptul ca banca este pregatita sa raspunda nevoilor mediului de afaceri sidispune de instrumente financiare viabile pe care le poate particulariza dupa profilul fiecarei companii.

EximBank este o institutie specializata al carei portofoliu de produse, axat pe cele trei directii de actiune – finantare, garantare si asigurare, permite bancii sa sustina activitatea si dezvoltareaexportatorilor, a IMM-urilor si a companiilor ce deruleaza proiecte in domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, in special a celor ce contribuie la absorbtia de fonduri europene.

Banca detine o retea de 13 unitati, iar operatorii economici pot obtine informatii suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.