Compania de Asigurari Reasigurari Exim Romania preia Asito Kapital

Compania de Asigurari Reasigurari Exim Romania (EximAsig), parte a Grupului Exim Banca Romaneasca, va prelua societatea de asigurari Asito Kapital, finalizarea tranzactiei fiind estimata in a doua jumatate a acestui an, dupa obtinerea tuturor avizelor si autorizatiilor.

Demersul marcheaza o premiera in industria romaneasca a asigurarilor fiind pentru prima oara cand o societate de asigurari privata urmeaza sa fie achizitionata de catre un asigurator al carui actionar principal are capital majoritar de stat.

Preluarea Asito Kapital, detinuta de Moldasig – unul dintre liderii pietei de asigurari din Republica Moldova, se inscrie in strategia EximAsig de extindere si consolidare a pozitiei pe piata asigurarilor din Romania. Tranzactia reprezinta o oportunitate strategica pentru accelerarea procesului de diversificare a portofoliului de produse al EximAsig si, implicit, cresterea cotei de piata, precum si pentru valorificarea unor sinergii operationale in cadrul Grupului.

Portofoliul Asito Kapital include atat produse destinate companiilor (asigurari de garantii, de raspundere civila generala si profesionala, asigurari de transport, asigurari de cladiri si bunuri etc.), dar si asigurari de persoane, altele decat de viata.

Pe parcursul procesului de preluare, cele doua societati isi vor desfasura activitatea independent, fara intrerupere, toti colaboratorii si partenerii acestora urmand sa beneficieze de acelasi nivel de calitate, profesionalism si transparenta ca si pana in prezent.

EximAsig este asistata in aceasta tranzactie de KPMG Advisory si KPMG Legal.

Compania de Asigurari – Reasigurari Exim Romania (EximAsig) este o companie de asigurari 100% romaneasca, avand ca actionar majoritar Exim Banca Romaneasca. Autorizata in august 2010 pentru practicarea asigurarilor de credite si garantii, EximAsig si-a extins treptat activitatea astfel ca, in prezent, se adreseaza atat companiilor, cat si persoanelor fizice. Compania, care este unul dintre liderii pietei asigurarilor de garantii, cu o cota de piata de 15,87%, a inregistrat anul trecut un profit net de 17,37 milioane de lei, in crestere cu aproape 19% fata de anul precedent.

30 aprilie 2025