EximBank, partener pentru grupul Aquila – jucator de top in distributie

 

Bucuresti, 15 septembrie 2014 – EximBank isi consolideaza pozitia pe segmentul finantarilor acordate antreprenorilor romani, cel mai recent parteneriat 100% romanesc fiind incheiat cu companiile Aquila Part Prod Com si Seca Distribution, parte a grupului Aquila, unul dintre liderii pietei locale de servicii de distributie a bunurilor de larg consum.

In cadrul acordului financiar incheiat, EximBank pune la dispozitia Aquila Part Prod Com si Seca Distribution un plafon de finantare multiprodus in valoare de trei milioane de euro.

”EximBank are capacitatea de a contribui la dezvoltarea business-ului romanesc si este suficient de flexibila pentru a se adapta pietei, asa cum a facut-o in ultimii ani, transformandu-se intr-un veritabil sustinator al antreprenoriatului autohton. Faptul ca am reusit sa includem in portofoliul bancii companii din elita business-ului romanesc, asa cum este si grupul Aquila, confirma preocuparea noastra strategica de a construi o relatiesolida de tip win-win cu mediul de afaceri.Capitalul romanesc areforta de a crea companii care sa concureze multinationale cu traditie, iar EximBank poate propune un portofoliu de produse si servicii la un nivel competitiv de pret, atractive pentru companiile aflate in cautarea unor solutii de dezvoltare a afacerilor”, a spus Traian Halalai, presedintele EximBank.

Infiintata in 1994, Aquila Part Prod Com este compania care a pus bazele grupului, avand in acest moment un portofoliu de producatori internationali de renume precum Unilever, SCA, Lavazza, Philips, Mars, Coca Cola sau BAT pentru care asigura distributie si logistica la nivel national in toate canalele de retail. Ulterior se infiinteaza Seca Distribution care isi adauga in portofoliu parteneri precum Wrigley si Ferrero.

”Capacitatea de adaptare continua la schimbarile modelelor de business ale partenerilor nostri ne-a permis sa ne mentinem in topul companiilor care activeaza in domeniu, inregistrand cresteri ale afacerilor chiar si in perioada de criza, cand piata FMCG s-a contractat. Ne-am diversificat constant serviciile, am incercat sa fim prezenti in toate canalele de distributie (retail, gas stations, on-line, b2b), dar cred ca ingredientele care au facut diferenta au fost experienta si relatiile stabile cu parteneri puternici. Incercam sa dezvoltam un parteneriat la fel de puternic si cu EximBank cu al carei suport ne dorim sa continuam planurile de extindere, fiind permanent in cautare de noi oportunitati de piata”, a spus Jean Dumitrescu, CFO-ul grupului Aquila.

Despre EximBank
EximBank este o institutie specializata al carei portofoliu de produse, axat pe cele trei directii de actiune – finantare, garantare si asigurare, permite bancii sa sustina activitatea si dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor si a companiilor ce deruleaza proiecte in domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, in special a celor ce contribuie la absorbtia de fonduri europene. Din 2013, banca si-a dezvoltat portofoliul de clienti incheind acorduri financiare cu unii dintre cei mai reprezentativi jucatori din economieprecum Alro, Grup Servicii Petroliere, Adrem Invest, Antibiotice Iasi, Agricover IFN, Astra Vagoane Calatori sau Romcab. EximBank a obtinut in primul semestru din 2014 un profit net de aproape 32 mil. lei, cu 29% mai mare decat in primele sase luni ale anului precedent. In aceeasi perioada, volumul expunerilor noi acordate a totalizat aproximativ 475 mil. lei, din care 90% au fost orientate catre finantarea companiilor. Portofoliului de credite nete al bancii s-a majorat cu 24% fata de sfarsitul lui 2013, iar activele bancii au crescut cu 244 mil. lei.

Despre Aquila
Grupul Aquila din Ploiesti ocupa in prezent prima pozitie in topul distribuitorilor de bunuri de larg consum din Romania. Grupul are peste 15 ani experienta in distributia activa de produse FMCG, peste 10 ani experienta in transportul intern si international de marfuri (flota proprie de peste 400 de camioane) si peste 8 ani in servicii de depozitare, manipulare si repack (opereaza depozite insumand o suprafata de peste 35.000 mp), oferind clientilor solutii integrate. Pe langa principalele companii – Aquila Part Prod Com si Seca Distribution (care impreuna au peste 2.300 de angajati), din grup mai fac parte Aquila Agricola – specializata in cultivarea cerealelor, Aquila Construct – lucrari de constructii si Nordexim Coffee Services – cel mai mare operator independent din piata de servicii de distributie cafea, bauturi reci si mancare prin intermediul automatelor de tip vending, dar si Standard AVD – infiintata in 2003 pentru a oferi servicii integrate de distributie, transport si logistica pe teritoriul Serbiei, precum si Trigor Avd – care din 2001 pana in prezent si-a dezvoltat reteaua ajungand sa acopere tot teritoriul Republicii Moldova cu servicii distributie, logistica si transport. Strategia grupului pe termen mediu se concentreaza pe dezvoltarea serviciilor de logistica, marketing si vanzari destinate producatorilor, precum si pe dezvoltarea bazei de clienti pe segmentul distributiei traditionale.

BANCA COMERCIALA
FONDURI DE STAT