Halalai, EximBank: Suntem dedicati punerii in practica a angajamentelor asumate

 

Bucuresti, 25 iunie 2013 – EximBank si-a propus sa-si extinda activitatea, iar actiunile intreprinse pana in prezent demonstreaza ca suntem dedicati punerii in practica a angajamentelor asumate si astfel putem acoperi spatiul lasat liber de bancile care isi restrang expunerea, a spus Traian Halalai,presedintele EximBank, la o intalnire cu oamenii de afaceri pe care banca a organizat-o recent la Oradea.

”Ne-am propus sa schimbam modul de abordare a clientilor, iar colegii din vanzari sa joace cu adevarat rolul de consultant pentru companii, nu de scriitor de aplicatii de credit. Am derulat deja cateva actiuni in sensul dinamizarii activitatii – am deschis trei noi agentii si vom continua acest proces, am regandit fluxurile pe partea comerciala si avem un nou concept organizatoric cu directori regionali care coordoneaza vanzarile la nivel national. Toate acestea pentru ca ne dorim sa asezam EximBank pe principii moderne de business pentru a ne putea ridica la standardele din ce in ce mai inalte impuse de segmentul corporate. Principii care sa ne permita pozitionarea ca un partener proactiv, dinamic si de incredere pentru intreprinzatori”, a mai spus Traian Halalai.

El a adaugat ca si intalnirea cu comunitatea de business din zona Bihorului este parte a acestei strategii de dinamizare a activitatii pentru ca permite EximBank sa-si consolideze relatia pe care o are cu mediul de afaceri. De altfel, evenimentul de la Oradea este cel de-al treilea de acest gen pe care banca il organizeaza in acest an, dupa cele de la Constanta si Cluj-Napoca.

La sesiunea de la Oradea au participat peste 70 de manageri ai companiilor din regiune  – precum Iuventas Exim, Parisot Green Sofa, Solarex, Benvenuti, Nutrientul, Sinteza Oradea, Plastor etc., dar si reprezentantii autoritatilor locale: Claudiu Pop, prefectul judetului Bihor, Cornel Popa, presedintele Consiliului Judetean Bihor, si Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

”Ne bucuram ca reprezentantii autoritatilor locale au raspuns invitatiei noastre de a participa la aceasta intalnire pentru ca prezenta lor ne permite sa fim si un catalizator al relatiilor dintre mediul de afaceri si autoritati, iar acest triumvirat (EximBank – mediu de afaceri – autoritati locale) poate crea premisele unei dezvoltari economice sanatoase a regiunii”, a mai spus presedintele EximBank.

In cadrul evenimentului, oficialii EximBank au subliniat faptul ca banca este pregatita sa raspunda nevoilor mediului de afaceri sidispune de instrumente financiare viabile pe care le poate particulariza dupa profilul fiecarei companii.

Alaturi de intalnirea cu oamenii de afaceri locali, EximBank a mai organizat o sesiune de lucru si cu reprezentantii bancilor comerciale din Oradea pentru identificarea celor mai eficiente metode de colaborare.  In cadrul evenimentului, la care au participat circa 45 de membri ai comunitatii bancare locale, a fost punctat faptul ca EximBank si-a stabilit ca obiectiv major eliberarea cat mai multor fonduri de stat catre economie, in parteneriat cu celelalte banci comerciale.

Banca  detine in portofoliu produse complementare celor oferite de bancile comerciale, in special facilitati care pot contribui la reducerea riscurilor asociate activitatii de creditare pentru segmentul corporate. In aceasta categorie intra produsele de garantare si cele de asigurare prin intermediul carora EximBank poate prelua o parte semnificativa a riscurilor.

Anul trecut, companiile care au ales EximBank ca partener au beneficiat din partea bancii de garantii care au facilitat obtinerea de credite in valoare de circa 1,4 miliarde de lei de la bancile comerciale de pe piata.

EximBank este o institutie specializata al carei portofoliu de produse, axat pe cele trei directii de actiune – finantare, garantare si asigurare, permite bancii sa sustina activitatea si dezvoltareaexportatorilor, a IMM-urilor si a companiilor ce deruleaza proiecte in domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, in special a celor ce contribuie la absorbtia de fonduri europene.

Banca detine o retea de 15 unitati – Bucuresti, Bacau, Brasov, Buzau, Cluj, Constanta, Craiova, Deva, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Timisoara si Sibiu – iar operatorii economici pot obtine informatii suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.

BANCA COMERCIALA
FONDURI DE STAT