Halalai: Implementarea reformelor ramane solutia pentru o convergenta economica reala

 

Bucuresti, 18 martie 2014 – In contextul continuarii dezintermedierii din sistemul bancar, al ajustarilor bugetare precedente si al spatiului fiscal restrans, implementarea reformelor structurale este singura solutie pentru ca Romania sa poata asigura continuarea unei convergente reale si echilibrate catre economiile statelor UE, intr-un ritm rezonabil, a spus Traian Halalai, presedintele EximBank, in cadrul conferintei “Addressing Needs, Leveraging Resources in Financing Non Euro-zone Economies”, organizata astazi de Institutul Aspen laBanca Nationala a Romaniei.

“Evolutiile macroeconomice si financiare de la inceputul lui 2013 si pana in prezent sunt remarcabile, insa Romania trebuie sa continue eforturile pentru modernizarea economiei si cresterea competitivitatii pentru a se asigura o convergenta reala catre economiile celorlaltor state membre ale UE. Cresterea pe termen lung a competitivitatii ramane o provocare majora atunci cand se stabilesc si se implementeaza politici macroeconomice, iar prioritatile raman restructurarea intreprinderilor de stat, a sistemului de colectare a veniturilor, a sistemului de sanatate si educational, dar si cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene si majorarea investitiilor in infrastructura”, a spus Traian Halalai.

El a adaugat ca EximBank, in calitatea sa de agent al statului roman, dublata de rolul de banca comerciala propriu-zisa, se va concentra pe sustinerea eficienta a sectoarelor strategice ale economiei pentru atingerea tintelor de crestere a volumului exporturilor si de majorare a gradului de absorbtie a fondurilor europene. Presedintele EximBank a mentionat ca banca a facut progrese notabile in directia finantarii sectorului privat, expunerea bancii pe segmentul creditarii majorandu-se anul trecut cu 60% fata de decembrie 2012.

“In ceea ce priveste creditarea sectorului public, aceasta constituie o problema la nivelul intregii Uniuni Europene si de aceea nu trebuie sa ne surprinda, initiativa Chinei de a investi in tarile din centrul si estul Europei 10 miliarde de dolari in mari proiecte de infrastructura, alaturi de statele benficiare. In acest context, cred ca EximBank poate juca un rol decisiv in implementarea cu succes a unor parteneriate punctuale cu companiile chineze, pentru finantarea unor proiecte de infrastructura de importanta strategica”, a mai spus Traian Halalai.

Oficialul EximBank a subliniat ca prin experienta si expertiza acumulate pana in prezent, banca poate contribui cu succes la astfel de parteneriate prin co-finantarea proiectelor, structurarea proiectelor – inclusiv in cadrul unor parteneriate public-private, dar si prin facilitarea comunicarii si intermedierea schimbului de informatii si bune practici inspre si dinspre partenerii straini.

La inceputul acestui an EximBank a semnat un Acord de Cooperare Financiara cu China Eximbank care stabileste cadrul general de cooperare intre cele doua institutii pentru stimularea investitiilor chineze in Romania, in special a celor din domeniul energiei si infrastructurii.

EximBank este o institutie specializata al carei portofoliu de produse, axat pe cele trei directii de actiune – finantare, garantare si asigurare, permite bancii sa sustina activitatea si dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor si a companiilor ce deruleaza proiecte in domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, in special a celor ce contribuie la absorbtia de fonduri europene. Banca detine o retea de 16 unitati, iar operatorii economici pot obtine informatii suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.

BANCA COMERCIALA
FONDURI DE STAT